Browse By

Silence Club

Jurnal de adolescenta: Iubiri inconstiente

n_0_079_bTi s-a intamplat vreodata sa cazi pe ganduri in fata unui geam iar un miros sau o melodie sa iti aduca brusc aminte de cineva? Si sa nu mai poti scapa de o apasare ciudata, de un fel de dor, toata ziua? Daca da, sigur vei intelege situatia: priveam linistita copacul din curte, pe fereastra de la bucatatrie, cu o cafea in mana. Afara, ultima ninsoare din iarna se chinuia sa mai stoarca vreo doi, trei fulgi. In fundal se auzea o muzica, ceva cantat de o tipa cu voce groasa, de fumator inrait. Caloriferul imi incalzea placut abdomenul. M-au luasera gandurile… idei despre ce fac, despre viitor, despre una-alta, despre unii-altii. Si brusc, ninsoarea s-a indesit, brusc nu mai eram langa Milano, eram inapoi la Pascani. Brusc, ma uitam pe alta fereastra, abia iesita de sub dus, cu parul ud. Si tot brusc, tot creierul imi era ocupat de o singura persoana.

Risc sa transform blogul asta intr-un fel de jurnal, dar simt ca trebuie sa va povestesc despre Laur. El este una dintre acele persoane peste care dai de doua sau maxim trei ori cat traiesti, care intra si ies din viata ta cu viteza si care lasa urme serioase, de care iti dai seama dupa mult, mult timp. L-am cunoscut pe la inceputul clasei a XII-a, la un suc cu alte fete. El era student, la Iasi, facea fizica medicala, era prin anul doi. Un tip nu prea atractiv, destul de tacut, zambea des si vorbea rar. Cand vorbea, spunea o gramada de bancuri, radea tare cand auzea o gluma buna, ne povestea despre viata prin Iasi. Fizic, ma excita cam la fel de mult ca orele de chimie, dar era interesant, era un tip foarte inteligent. Probabil cel mai inteligent barbat pe care l-am intalnit vreodata. Urmatorul week-end l-am vazut din nou, tot la suc. Ne-am imprietenit rapid. El simpatic si inteligent, eu doar … eu. Si curioasa foc.

A fost o relatie scurta, foarte intensa, care nu stiu cum s-a terminat. Chiar nu stiu, nu imi amintesc. Sau poate ca refuz sa imi amintesc. Prima data l-am vizitat, o noapte, la Iasi, in camin. Ramasese singur in camera, m-am strecurat pe langa portar cu un pretext oarecare. Am stat de vorba toata noaptea, inspre dimineata, in pat, a incercat sa ma ia in brate, cumva mai romantic. Nici eu nu stiam exact ce vreau, treaba a fost un esec complet.  Urmatoarea intalnire a fost la mine, parintii si frate’miu erau la tara. De data asta am fost ceva mai hotarati, el s-a miscat mai repede, pana seara ne-o pusesem deja de vreo doua ori. Sexul era distractiv, la varsta aia era greu sa nu iti placa. Dar si mai distractiv era sa stam impreuna. Il ascultam cum imi povesteste despre chestii de fizica, medicina, stiinta. Nici nu ma interesa sa inteleg, era deajuns sa ascult, cu urechea lipita de pieptul lui. Urmatoarele saptamani ne-am vazut des, el practic se mutase la Pascani, la vara’sa. Ieseam impreuna, ajunsesem sa ne tinem de mana pe strada, eram aproape indragostita. Ne-o trageam pe la chefuri sau pe la colege care ne mai gazduiau. A urmat o pauza de vreo cateva saptamani, in care doar ne-am auzit, rar. In iarna, a plecat cu o bursa in Danemarca. A fost ultima data cand l-am vazut. Nu i-am simtit lipsa mult, eram prinsa cu scoala, BAC-ul etc. Oricum, mereu am fost un pic aroganta, un pic cu nasul pe sus. L-am lasat mereu sa traga de mine, cum s-ar spune, m-am „lasat greu”.

Dupa ce am plecat si eu din tara, mi s-a intors in minte. L-am sunat odata, mi se facuse teribil de dor, brusc. Simteam ca as putea pleca in aceeasi zi la el. Nu a fost cazul, relatia se racise, el era deja in alta lume, eu nu faceam parte din decor. Apoi el a ajuns prin America, eu am luat un drum complet diferit. Din cand in cand mi-e dor de el, foarte tare. Ca o presiune foarte mare in piept si tample. Ma gandesc la ce discutam, la ce imi povestea, la cum s-a comportat cu mine, la cat de indragostit era si imi dau seama ce sansa imensa am ratat. Una dintre acele iubiri inconstiente, despre care nu iti dai seama decat dupa ce nu mai e posibila.

Asta e viata, vei spune. Da, asa e. Si e mereu mai usor sa spui „asta e viata” cand vorbesti despre altul. Si da, cu mintea de acum, nu l-as mai fi lasat sa plece. Poate ca dupa Danemarca ar fi venit inapoi sau m-as fi dus eu prin tarile alea.

Silence Club

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.